Nadim

Nadim are o fire energică. Pentru a-l determina să fie calm, receptiv și încrezator, trebuie ca și tu să dobândești aceste aptitudini.

Când îl vezi prima dată pe Nadim, e greu să te abții și să nu exclami: “Uau, ce cal frumos!” Este o apariție impresionantă, are o structură osoasă puternică, picioare viguroase și un cap cu trăsături fine. E greu de spus în cuvinte, însă ceva ce este numai al lui îi conferă o înfățișare unică și frumoasă.

Nadim s-a născut în luna februarie 2007. Îi place să fie mereu activ, are o fire energică și plină de viață. Ceea ce îl deosebeşte pe Nadim de alţi cai este atitudinea sa ştrengară, asemeni unui copil pus pe şotii, pe care nu te poţi supăra.

Când intri în adăpost, probabil va fi primul care va scoate capul, curios, să vadă cine eşti şi cu ce gânduri vii. Nu te îndoi, te observă şi el pe tine, cu mare atenţie. Are el o abilitate aparte de a “citi” şi înţelege oamenii… Atunci când lucrezi cu el, Nadim te studiază şi apoi, fii sigur, te pune la încercare. Dar odată ce ai trecut de testele sale, odată ce l-ai convins că meriţi încrederea sa, ai găsit în el un prieten pe viaţă.

Nivele: intermediar, avansat (inclusiv competiții sportive);
Activități: lucru la liber, sărituri obstacole, ieșiri teren variat, dresaj;
Rasă cal: Pur sânge arab;
Temperament: energic, plin de viață;

Reguli obigatorii - Lectii de calarie - Equester Iasi
Meniu
×