Cel mai tânăr membru al clubului: Spirit

Equester - manzul Spirit

Un moment magic: momentul când se naște o nouă ființă! Îi urăm bun venit lui Spirit, primul mânz născut la Clubul de echitație Equester.

11 luni de gestație. De atât este nevoie pentru ca un mânz să se dezvolte deplin în burtica unei iepe. Știam că frumoasa iapă sură Tița împlinește acest termen în cea de-a doua lună a primăverii, și așteptam cu nerăbdare momentul. Eram bucuroși la gândul că mânzul va vedea lumina zilei în aprilie și va prinde lunile de vară și căldură, foarte importante pentru dezvoltarea lui sănătoasă.

Și iată că momentul mult-așteptat (mai ales de copii :)) a sosit. Ieri, pe 23 aprilie, Tița l-a fătat pe puiul ei, un murg fragil și inocent, care s-a ridicat pe propriile picioare la doar câteva ore după ce s-a născut.

Nou născutul ecvin seamănă oarecum cu “frățiorul” lui uman – e mic, ud și speriat când vine pe lume. De aceea, imediat după naștere, iapa îl înconjoară cu grijă maternă, îl adulmecă, îi curăță pielea cu limba, îl încălzește cu suflul ei cald și îl protejează, ca să îi confere o stare de siguranță.

În primele clipe de viață, mânzul trăiește în armonie deplină cu mama lui. Și, instinctiv, știe exact ce are de făcut: să caute cu boticul ugerul iepei și să sugă.

Prima cantitate de lapte care vine de la iapă se numește “colostru” și este un lapte special, secretat timp de câteva zile după fătare. Este prima hrană a mânzului, care îl ajută să își dezvolte sistemul imunitar, furnizându-i anticorpi.

Colostrul supt în primele zile este un stimul indispensabil pentru declanşarea funcţiilor digestive şi un rezervor de proteine, vitamine şi elemente imunizante care îl apără pe mânz de boli și infecții.

Ca și curiozitate, vă spunem că, în primele 2-6 zile de viaţă, mânzul suge de 70-80 de ori/zi. Aceasta deoarece stomacul său are o capacitate redusă, în raport cu ritmul ridicat de creştere.

Mânzul va mânca zilnic 2,5-3 litri de lapte, ajungând la vârsta de 2-3 luni să consume 10-12 litri de lapte zilnic. Înţărcarea mânjilor, bine dezvoltaţi şi sănătoşi, adică suprimarea hrănirii cu lapte şi continuarea hrănirii cu furaje vegetale, se face, de regulă, la vârsta de 6 luni.

Până atunci, ne bucurăm de Spirit în această etapă de “nou-născut”, având grijă de el să crească sănătos și puternic. Știm că, pentru a-i câștiga încrederea, are nevoie să fie tratat cu blândețe, cu răbdare şi cu multă afecţiune (căci mânjii sunt, în general, fricoşi).

Vă așteptăm și pe voi, prieteni ai căluților, să îl vedeți și să-i spuneți “Bun venit” celui mai tânăr membru al Clubului Equester!

Citiți mai multe Despre caii Clubului Equester

Previous Post
Aptitudini dezvoltate prin echitație
Next Post
Programul Clubului Equester de Sărbători
Limbajul cailor - prietenie - clubul sportiv Equester

Să învățăm limbajul corporal al calului

Afis Concurs desene copii

Concurs pentru copii

Sarbatori-de-Pasti-program-Equester-web

Programul Clubului Equester de Sărbători

Teambuilding la Equester Riding Club Iași

Aptitudini dezvoltate prin echitație

Terapia cu cai - beneficii

Terapia cu cai la copii – beneficii

Menu