Înainte de a solicita primul abonament la lecții de echitație, te așteptăm să ne cunoaștem prin intermediul unei prime ședințe de inițiere la coardă.
Întrucât achiziția unui abonament nu permite rambursarea parțială/ totală a acestuia, rugăm ca decizia să fie luată doar în cazul în care călărețul își asumă toate cele 10 ședințe incluse în preț.
P.S. De la data achiziționării, abonamentul are valabilitate timp de 3 luni. Pentru utilizarea abonamentului, este necesar ca beneficiarul acestuia să își facă, în prealabil, o programare pentru fiecare ședință în parte.
Lecții de echitație, alături de caii clubului Equester
Caii stabilesc rapid o legǎturǎ cu omul, ei te simt, ei ştiu dacǎ le poţi fi stǎpân, prieten, egal. Și fiecare are personalitatea lui. Te invităm să-i cunoști, înainte să vii la lecții de echitație!
Primul aspect benefic al echitației este acela că fiecare pas al calului stimulează echilibrul și sistemul senzorial al călărețului. Echitația ne ajută să dobândim autocontrolul, atât al posturii și al corpului, cât și al emoțiilor. Calul e foarte sensibil și îți oglindește reacțiile, mișcările. Dacă tu nu înveți să-ți gestionezi emoțiile, calul nu cooperează. Învățând relația cu calul, crește stima de sine.