Sebastian: „De la nesiguranță la încredere – caii m-au schimbat”

Dacă îl vezi pe Sebastian în arenă, observi imediat siguranța cu care stă în șa. Are o postură corectă, spatele drept și un calm care se transmite și calului. Nu face mișcări bruște, nu ridică vocea – își păstrează mereu stăpânirea de sine. Se vede că între el și calul-partener există o înțelegere construită în timp, prin răbdare și exercițiu.

În afara antrenamentelor, Sebastian Agape este același: serios, atent la detalii și dornic să învețe. Pentru el, echitația înseamnă disciplină, dar și o relație de respect și încredere cu fiecare cal pe care îl întâlnește.

„Totul a început într-o zi de noiembrie, cu Benno”

– Îți amintești prima dată când ai simțit cu adevărat că îți place să călărești?
Sebastian: – Prima dată când am simțit că îmi place echitația a fost într-o zi de noiembrie. Benno a fost primul cal pe care l-am încălecat la Equester, iar spiritul lui încrezător m-a ajutat foarte mult în performanță și în încrederea mea de sine. Țin minte că, deși eram emoționat, el părea să știe exact ce trebuie să facă și m-a făcut să mă simt în siguranță. Atunci am realizat că vreau să continui și să învăț mai multe despre cai.

– Ai putea să evidențiezi o diferență între: Cum erai înainte și Cum ești acum, după practicarea activității de călărie?
Sebastian: – La început eram neîncrezător și nesigur pe mine, dar cu ajutorul cailor, antrenorilor și prietenilor mei am reușit să îmi schimb defectele pe care le aveam înainte. Acum sunt încrezător, sigur pe mine și, la rândul meu, ajut și alți copii povestindu-le despre experiența mea.

“Nu credeam că un cal mare şi impunător poate fi şi blând”

Cum ai reușit să-ți depășești fricile la început? Ce te-a motivat să continui?
Sebastian: – Înainte îmi era frică mai ales când calul începea să meargă mai repede, simțeam că pierd controlul. Antrenorii mei m-au învățat cum să respir, cum să-mi țin echilibrul și cum să am încredere în cal. Prietenii m-au încurajat și ei și mi-au spus să nu renunț. Cu timpul, frica s-a transformat în emoție bună – acum abia aștept momentele când pot galopa..

– Cum ți-ai ales calul-partener? Când ai simțit că formați o echipă adevărată?
Sebastian: – De-a lungul timpului am încălecat mai mulți cai, dar cel mai bine m-am înțeles cu Simplon. Este un cal inteligent, frumos, puternic, dar și grijuliu. Țin minte că prima dată când l-am încălecat îmi era puțin teamă, pentru că este mare și impunător, și nu credeam că poate fi şi blând. Tocmai asta m-a ajutat mult – să învăț că forța și calmul pot merge împreună. Cu Simplon am început să simt ce înseamnă o adevărată echipă între călăreț și cal.

– Există un gest sau un obicei al calului tău care te face mereu să zâmbești?
Sebastian: – Da! De fiecare dată când ajung la grajd și îl salut, vine la mine și își atinge nasul de umărul meu sau de spate, ca și cum m-ar recunoaște imediat. Uneori, face același gest și după antrenament. Mi se pare modul lui de a spune „îmi place să petrecem timp împreună”.

Cel mai important sfat: “Să petrec timp cu calul”

– Îți amintești o lecție care ți-a dat bătăi de cap?
Sebastian: – Îmi amintesc ca cel mai mult m-am chinuit la galop în şa. De fiecare dată săream și aproape alunecam de pe cal și nici nu mă puteam echilibra, dar antrenorii mi-au explicat ce trebuia sa fac pentru a menține echilibrul și controlul asupra calului.

– Care este cel mai important sfat pe care l-ai primit de la un instructor?
Sebastian: – Un sfat bun pe care l-am primit de la antrenori este să petrec timp cu calul pentru a-l înțelege mai bine, nu doar în timpul lecțiilor, ci și înainte și după. Un călăreț bun trebuie să-și cunoască partenerul cu adevărat – cum reacționează, ce îi place și ce îl liniștește. Așa am început să stau mai mult cu el, să-l perii, să-l hrănesc sau pur și simplu să fiu lângă el și să-l observ. Conexiunea asta m-a ajutat foarte mult și în șa, pentru că acum simt când e tensionat sau obosit și pot să-i adaptez ritmul.

„Începutul fiecărei lecții e momentul nostru de conectare”

– Care e momentul cel mai special pentru tine într-o lecție de echitație?
Sebastian: – Cel mai important moment pentru mine în lecția de echitație este începutul. E momentul în care pot să înțeleg starea de spirit a calului meu, să-mi dau seama dacă e mai jucăuș sau mai lent, de exemplu. În funcție de asta, știu și eu cum să mă comport în șa și mă descurc mai ușor. Este un moment doar al nostru, înainte să înceapă partea tehnică.

– Ce i-ai spune unui copil de 9 ani care abia începe să practice echitația?
Sebastian: – Copiilor care sunt la început, indiferent de vârstă, le transmit să nu le fie frică de cal, să aibă încredere în ei și să asculte sfaturile antrenorilor. Și să nu se supere dacă ceva nu iese din prima. Toți am fost acolo… Cu răbdare, totul se învață și devine din ce în ce mai frumos. 

“Mereu vor fi momente când pare că nimic nu merge bine”

– Dacă ar fi să alegi o lecție de viață pe care ai învățat-o de la cai și pe care o aplici și în afara manejului, care ar fi aceea?
Sebastian: – O lecție de viață foarte importantă pe care am învățat-o în perioada de practicare a acestui sport este ca mereu vor fi momente când pare ca nimic nu merge bine, dar alături de persoanele potrivite putem sa ne revenim și putem chiar sa ne dezvoltam mai departe. În cazul meu cu mult exercițiu și ambiție vin rezultatele bune și la echitație, dar și la școală.

Mulțumim, Sebastian, că ai acceptat provocarea noastră!

La Clubul Equester, progresul nu e doar individual: îl construim împreună, într-o comunitate care învață, greșește, reușește și merge mai departe, mereu în șa.


Povestea lui Ianis: Cum am ajuns să-mi doresc să fiu în arenă chiar și la -18°C?

Ce învață un copil la lecțiile de echitație, dincolo de a călări un cal?

„Dacă eu mă relaxez, și calul se relaxează” – cum se vede echitația prin ochii unui copil?

Ilinca Rață: Primul copil din Iași care a participat la o probă Grand Prix de echitație, la nivel european

Cum influențează echitația dezvoltarea creierului unui copil?

Tipuri de obstacole – ghid tehnic pentru călăreți

Atunci când văd un cal, simt frică.

Articolul anterior
Povestea lui Ianis: Cum am ajuns să-mi doresc să fiu în arenă chiar și la -18°C?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Ce învață un copil la lecțiile de echitație, dincolo de a călări un cal?

Ilinca Rață: Primul copil din Iași care a participat la o probă Grand Prix de echitație, la nivel european

Echitația ca terapie - Cum poate un cal să schimbe creierul unui copil - Clubul Equester

Cum influențează echitația dezvoltarea creierului unui copil?

Obstacole - ghid pentru calareti - Clubul Equester Iasi

Tipuri de obstacole – ghid tehnic pentru călăreți

Clubul Equester - Beneficiile călăriei în reabilitare - Hipoterapie

Lis Hartel: Povestea campioanei care a învins paralizia prin echitație și terapia cu cai

Meniu