Hipoterapia pentru copii
Hipoterapia este una dintre terapiile cu nenumărate beneficii pentru copiii cu dizabilități motorii, probleme de relaționare, autism, ADHD, Sindrom Down etc. Este folosită în multe centre din străinătate, ca metodă importantă de recuperare.
Două dintre problemele foarte des întâlnite în viața acestor copii sunt: refuzul terapiei și lipsa interesului pe care îl manifestă în timpul terapiei.
La copiii cu dizabilități, este dificil să le captăm atenția, să menținem contacul cu ei pe toată perioada terapiei.
În cazul hipoterapiei, copilul vine de obicei fără a percepe această activitate ca pe o terapie.
Copilul caută contactul cu adultul de lângă el, așteaptă indicații, ceea ce este un mare avantaj în terapie. Nu este nevoie să îi cerem atenția, pentru că el este cel care o caută.