Terapia cu cai la copii – beneficii

Primul aspect benefic al echitației este acela că fiecare pas al calului stimulează echilibrul și sistemul senzorial al copilului.

Terapia cu cai ne ajută să dobândim autocontrolul, atât al posturii și al corpului, cât și al emoțiilor. În timpul mersului la pas al calului, mișcarea pe care o transmite este identică cu schema motrică de mișcare a omului. Este aceeași mișcare pe care ființa umană o face în mod natural, atunci când merge.

Prin simplul fapt că un copil stă călare și calul pășește, din punct de vedere motric, se transmit o serie de impulsuri care stimulează echilibrul și sistemul senzorial al copilului.

Terapia cu cai practicată într-un caz de autism

Într-un articol despre psihoterapia cu cai, citeam despre o femeie care a adoptat patru copii, dintre care unul suferea de sindromul Asperger. În alte cuvinte, era autist. Cum băiatul nu reușea să învețe tabla înmulțirii și cum familia lui avea doi cai, mama sa l-a îndemnat să-i spună toate înmulțirile cu 2 unuia dintre ei și pe cele cu 3 celuilalt.

Copilul a reușit să învețe și să comunice animalelor ce a învățat, dar era timorat că va trebui să facă asta și în fața profesoarei. Așa că mama i-a spus: “Când te va pune să spui tabla înmulțirii, închizi ochii și îți imaginezi că îi spui calului.”

Copilul a făcut întocmai, iar profesoara lui, surprinsă de performanța elevului autist, l-a întrebat cum a reușit. “Mi-am imaginat că sunteți un cal”, i-a spus băiatul.

Dincolo de partea amuzantă a situației, acest caz real ne arată că terapia cu cai poate face minuni. Atât în rândul copiilor cu autism, cât și în cazul altor tulburări sau afecțiuni.

Iată o serie de explicații, oferite de psihoterapeutul Anda Păcurar într-un interviu publicat pe Totb.ro:

“Calul te ajută pe mai multe categorii de terapie. Una e cea fizică, pe partea de recuperare sau de stimulare pentru persoane cu dizabilități.

Calul e singurul animal confortabil de călărit și are mersul tridimensional, exact ca omul, are oscilațiile de bazin pe care le are și omul. Atunci, o persoană cu dizabilitate, urcată pe cal, merge ca un om normal. E o stimulare pe care o poate face doar calul, fizioterapeuții n-o pot face.

Mai e și faptul că animalul are o temperatură mai ridicată decât cea a corpului nostru; căldura stimulează corpul, îl relaxează, iar fizioterapia e mult mai ușor de făcut.” (psihoterapeut Anda Păcurar)

Calul te învață autocontrolul

Activitățile asistate de cal cer un contact psihic permanent cu animalul. Comportamentul copilului devine mai calm şi mult mai hotărât.

În timpul lecțiilor de echitație, copilul păstrează contactul cu prezentul, devine conştient de propriile trăiri, învaţă să fie atent la trăirile şi mesajele nonverbale transmise de fiinţa de lângă el – calul. Astfel, îşi îmbunătăţeşte capacitatea de cooperare.

“Pe partea psihică, există beneficii imediate și generale, de care au parte toți. Evoluția e foarte rapidă, de multe ori vezi rezultate în termen de 5-10 ședințe.

În primul rând, calul te învață autocontrolul, atât al posturii și al corpului, cât și al emoțiilor. Calul e foarte sensibil și îți oglindește reacțiile, mișcările. Dacă tu nu înveți să-ți gestionezi emoțiile, calul nu cooperează.

Învățând relația cu calul, crește stima de sine. Să fii capabil să urci pe un cal, să comunici cu un cal, să-l faci să răspundă la comenzile tale când el are sute de kilograme și e mai înalt decât tine, îți dă o stimă de sine crescută. Având efectul acesta, există beneficii foarte mari pe partea de anxietate, de depresie, care merg de multe ori împreună.”

Un alt caz real

O altă istorisire, desprinsă tot din experiența Andei Păcurar în relație cu persoanele autiste, ne arată că acestea pot relaționa mai bine cu animalele decât cu oamenii.

“Creând o relație bună cu animalele, copiii cu autism pot s-o transforme apoi într-o relație cu oamenii. Să vă împărtășesc o poveste cu un bebeluș care nu se mișca deloc.

Toate investigațiile medicale nu arătau că ar fi avut vreo problemă, iar părinților li s-a recomandat să facă echitație terapeutică. Mama era puțin mai agitată, mai emotivă, tatăl era puțin mai stabil emoțional, așa că el a urcat cu copilul pe cal.

După un timp, bebelușul a întins mâna spre coama calului. Era prima oară când își întindea degetele.

Apoi, tatăl având mâinile pe cal ca să-l asigure, copilul a pus mâna pe mâna tatălui, ceea ce a fost teribil de emoționant pentru tată, care nu mai simțise așa ceva. După un timp, copilul a întins mâinile și spre mamă, care era la sol.”